Totul a început cu un vis care a devenit un real succes într-un mod accelerat. Oamenii care au apăsat pedala de accelerație au fost chiar cei din familia Opel, mai exact: Carlo, Heinz și Irmgard von Opel.
Cartofi din ”grădina” proprie
Inițiativa doamnei von Opel a venit și ca o urmare a faptului că familia ei cultiva numeroase terenuri cu cartofi în Palatinate, din Petersau. Având materia primă și posibilitatea de a controla calitatea cartofilor, aceasta și-a dat seama că poate obține cele mai gustoase chipsuri. Astfel, prima fabrică de chipsuri a fost construită în cadrul fermei de cartofi în 1962. Chipsurile erau atât de bune datorită originii agricole încât i-a cucerit pe toți cei care le-au încercat.
Și mai multe chipsuri!
Toată lumea era îndrăgostită de chipsurile Chio. Cererea a depășit așteptările, iar producția de cartofi fiind insuficientă, familia Opel a decis să contracteze fermierii locali.
Mai mult decât chipsuri!
În scurt timp, chipsurile Chio deveniseră sinonimul snack-ului preferat pentru momentele petrecute cu prietenii. Diversitatea gustărilor avea să fie următoarea etapă de dezvoltare, așadar au fost introduse mai multe variante de snacks, printre care popcorn, tortilla si sosuri. Descoperă toată colecția de snacks-uri sărate Chio! Te va surprinde cât e de diversă
Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Prin apăsarea butonului "ACCEPT" sunteți de acord cu utilizarea acestora în conformitate cu Politica de confidentialitate. Setări cookie-uriACCEPT
Politica de confidențialitate
Prezentare a confidențialității
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timpul navigării. Acestea sunt clasificate ca fiind necesare și sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționalitățile de bază ale website-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest website. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser doar cu acordul dumneavoastră, având și opțiunea de a renunța la acestea. Renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile obligatorii sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corespunzător. Această categorie cuprinde cookie-uri care asigură funcționalitatea de bază a site-ului. Ele nu stochează informații cu caracter personal.
Orice cookie care nu este necesar funcționării site-ului, însă colectează date prin elemente externe, cum ar fi Analytics, reclame, social media sau alt conținut integrat în site sunt cunoscute drept cookie-uri opționale. Pentru a rula acest tip de cookie-uri în browserul tău este nevoie de acordul tău.